TRĂIEȘTI MURIND

IMG_9401a1Am uitat ceea ce e mai important, o parte din ființa noastră. O liniște ce acum se zbate, se înferbântă, și chinuie la fiecare mișcare.

Furtunile sunt atât de violente, se prăvălesc peste pământ, peste oameni și se cuibăresc în sufletele lor, și de acolo nu mai pleacă. Le auzi cum se cutremură, gata să se elibereze, să tune, să plângă cu atâta intensitate încât să înece totul în jur.
Și simți fulgerele în sira spinării, te temi, dar nu ai ce face viața și-a urmat alt curs necredincios, acum totul zbiară, dar nu e nimeni să asculte.

E atât de nebunie, ca valurile marii ce se izbesc necontenit de stâncă.

Mă doare sufletul și nu mai știu cum să îl potolesc… am uitat, am fost înghițită de tenebrele viitorului. Nu mai bun, ci mai excentric, plin de lumină necurată, de muzică bolnavă, de oameni cu fețe de carcase, fără sinceritate, fără placere, ci doar zbucium nefiresc.

Aș vrea sa simt pe piele, fiorii tăceri, o liniște macabră, o lumină caldă, un loc plin de serenitate. Aș vrea să aud lumina cum se plimbă printre frunzele pădurii, să simt zgomotul în moalele capului, să respir  intensitatea negrăbită a naturii plicticoase. Pentru că ce poate fi mai frumos ca în liniștea apusului să privești petalele de floare cum se strâng, să auzi miscarea fină ce te întreabă… un picure de relaxare, se rostogolește de pe crengile copaciilor,  în iarbă și printre frunze moarte.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s