Cartile si apa

837f1df8516c708bd886516fdc708868După cum bine știm cărțiile și apa nu se prea înțeleg, adică apa poate ar vrea… dar cărticica e  mai rușinoasă și nu vrea să își ude literele. Dar nu tot timpul e cum vrea cartea, că în peisaj mai apar și eu, și eu ador să citesc atunci când mă bălăcesc în cada plină cu apă și spumă. Nu doresc să îmi distrug cărțiile, mai ales că mai citesc și cărți împumutate, și până acum mă pot mândri că nu am înecat nici o carte, ci doar i-am udat câteva degețele, dar care spre norocul meu s-au uscat fără nicio urmă.

Iubesc să citesc în aceste momete, îmi place atingerea pe care apa fierbinte o lasă pe pielea mea, aburii grei ce se ridică și umplu încăperea și ondulează paginile cărții ce o citesc. Sentimentul de plutire pe care mi-l oferă și cartea care mă prinde cu mâinile ei lungi și mă transpune într-o altă lume. Parcă mă pierd în beatitudine, și simt că lumea în jurul meu nu se mai există, că totul e magic. Iar acum tabloul e complet, afară plouă picuri mari si deși de apă, și bătaia lor în geam mă trezește la realitate. Mă simt beată de cap pentru că am uitat să deschid geamul, iar aburii din încăpere au învadat fiecare colțișor. Las cartea să îmi alunece din mână lângă vană și mă ridic să deschid geamul, amețită abia găsesc mânerul geamului și îl deschid larg.  Aburii se mai risipesc, dar simt cum aerul proaspăt nu vrea să își facă loc în plămânii mei, și nu îl grăbesc, stau în bâtaia aerului rece asculând ploaia și din când în când inima mea care gonește ca o nebună. Nu îmi simt plămânii goi de aer, și nici nevoia de a respira, și încerc să savurez momentul de confuzie, după care îmi forțez plămânii să respire… e un sentiment rece, și nou. Mai ascult puțin ploaia și după mă reîntorc în cadă și culeg cartea de unde am lăsat-o, mă simt din nou cuprinsă de poveste și continui să citesc uitând de mine.

Orele trec, paginile se scurg, un fior rece îmi trece prin corp, și revin din nou în lumea asta, realizez că apa din cadă e rece și spuma s-a risipit…

Anunțuri

O părere la “Cartile si apa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s