Contrast

down_with_the_crimson_wine_by_nanfe-d5cv3dkZilele acestea m-a încercat un sentiment destul de greu de definit, pe care nu îl pot înțelege. Nu îmi dau seama dacă are legătură cu starea de spirit care e foarte bună, cu reușitele, delăsarea, resemnarea sau doar este impactul inevitabil al viitorului.

Am resimțit cum din adâncul sufletului au apărut la suprafață vechi vestigi ale lucrurilor ce îmi plăceau, și pe care din varii motive le-am ignorat. Mereu mi-a plăcut apusul, și nu știu care este cauza, fie e fuga mea în imaginar, încheierea sau doar frumuseștea copleșitoare… Totuși deși apusul și răsăritul au legătură cu soarele, cel din urmă nu mă atrage atât de mult, mi s-a părut mereu prea puțin spectaculos, fără toate acele nuanțe de roșu și se petrece mult prea repede, inundând totul cu lumină.

Iubesc seara și cerul roșu-purpuriu când sufletul îmi dăinuie de euforie. Momentul când se întretăiază stelele cu soarele, albastrul nopții cu soarele pustiit și norii în nuanțe vibrante. Când cafeaua sau ceaiul au cea mai bună savoare din lume. Atunci indiferent de ce este în jurul meu, mă opresc și îmi umplu plămânii de aerul cald, de briza suavă, închid ochii și încetez să respir și să trăiesc…2-5 secunde? minute? cât razele diafane, difuze de timp îmi mângâie obrajii. Și realizez că trăiesc.

Atât iubesc la vară, apusul târziu, ce însângerează norii, timpul ce trece lent, căldura traversată de vânt și mirosul de tei înflorit ce gâdilă simțurile și îmi oferă sperantă.

Foto by NanFe

Anunțuri

5 păreri la “Contrast

    • Nu știu cum e răsăritul la mare, nu am ajuns să merg până acum… și nu știu dacă mi-ar plăcea, e prea cald, și nu e unul din anotimpurile mele favorite. Dar cine știe poate în alt anoimp mi-ar plăcea, să văd cum se vede :D.

  1. Frumos, tare frumos ai descris ceea ce simţi. Aproape că mi-ai făcut poftă de un apus. La fel, mă fascinează apusurile. Mă fac să mă gândesc la dolce vita, să-mi aduc aminte de vremuri trecute. Au ele ceva doar al lor… „Atunci indiferent de ce este în jurul meu, mă opresc și îmi umplu plămânii de aerul cald, de briza suavă, închid ochii și încetez să respir și să trăiesc…2-5 secunde? minute? cât razele diafane, difuze de timp îmi mângâie obrajii. Și realizez că trăiesc.” -cam asta mă surprind tot mai des făcând în fiecare zi de vară, nu doar la apus… Nici că se putea mai bine descris. Mă bucur că mai există şi altcineva care o face…

    • Ma bucura sa aflu ca nu sunt singura persoana indragostita iremediabil de apusurile de soare. Momentele in care stau putin si ma relaxez ma incarca enorm cu energie pozitva care ma ajuta sa privesc lucrurile diferit, si nu e nevoie sa fie doar momentul apusului de soare, asa cum ai spus si tu…orice moment te poate face sa te simti diferit daca il lasi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s