Nu mai am lacrimi să plâng

Mi s- a uscat sufletul, vocea și chipul. E deșertăciune! Privesc la chipul din oglindă la ochii roșii și crispați, la buzele aspre și roșii de lipsă de viată. Cumva am reușit ca într-un timp destul de scurt să secătuiesc, fizic, psihic și mai ales emoțional.

Dacă stai să te gândești la tot procesul prin care orice suprafață de teren prosper poate ajunge în condițiile climaterice optime, un desert, e destul de grav. Aspru, la poluri opuse, capricios. Sec.

Mai am puțin ca să preschimb și ultima particică din mine într-un bob de nisip, prea puțin special… prea mic să conțină atâta substanță, emoție, unicitate, prea multă secetă.

Autosabotaj

Nu am știut că timpul va trece așa, negat. Că mă voi găsi într-un moment în viața mea în care voi regreta, atât de mult tot ce am ales ca să nu fac. Am ales de atâtea ori să plec, să fug de ceva ce ar fi putut să fie frumos, de teamă să fiu fericită.

Nu meritam, nu știam că merit…nu voiam să accept că poate fi și așa. M-am trezit acum pierdută în viată, regăsită în neant. Plină de durere, plină de teamă. Respir atât de greu, lacrimile sunt nesfârșite… Că poate iar o să cad într-un autosabotaj, că poate înca sunt acolo. Că nu simt cu adevarat că merit așa ceva.

Si doare din ce în ce mai tare, când realizez că am pierdut și nu mai vreau să pierd. Mă dor oamenii din jur pe care îi văd că sunt așa cum aș fi dorit și eu. Dar nu am realizat că singură mă împiedicam. Și nu știam de ce fac așa ceva… și știam că nu e e bine, dar făceam… și poate încă fac.

Libertate și iertare

Am învățat de undeva de mult, ce înseamnă să fii un copil perfect, am crescut încercând să fiu un om perfect, un angajat perfect, o prietenă perfectă. Atât de perfect, că acest cuvânt și-a pierdut însemnătatea. M-am ghidat după un lucru care în perfecțiunea lui mi-a făcut mult rău, ajungând să fac rău și în jurul meu.

Cineva l-a un moment dat mi-a spus că TREBUIE să fiu PERFECTĂ, fără să îmi dea o definiție, fără să mă învețe cum ar fi trebuit să îndeplinesc acest rol. M-am trezit captivă, înconjurată de acest cuvânt, clădind pe el ziduri. Protejând în interior ceva ce credeam că trebuie protejat dar defapt a ajuns să fie rănit atât de tare între acele ziduri clădite cu alt scop. A rămas blocat, înecat în suferință, pentru că nu a avut unde să fugă.