Trecut

Răsfoiam astăzi un caiet vechi în care obișnuiam să scriu poveștile și poeziile, și am dat peste o poezioară scurtă, care la acel moment (acum vreo 3 ani), nu prea i-am acordat atenție. Acum când am recitit-o chiar mi s-a părut ok, adică îi destul de ciudățică, dar are și ceva al ei care o face sa fie mai specială.

Păcat de pomii goi de viață

ce au doar prieteni când și când,

Păcat de vântul ce se duce

și nu se oprește nici în gând.

Păcat de viața care…

o trăiești doar în trecut,

Păcat de înțelesul frazei

ce se rupe la început.

Cred ca stii deja asta…

lie____by_OniricScarecrowÎmi provoci repulsie și nu credeam că aș putea simți așa ceva față de o altă persoană. Nu credeam că m-aș înjoși atât de mult și să dau curs sentimentelor, să am astfel de simțiri. Dar uite că mi se întâmplă și mie.

Poate că acum e cam târziu, poate trebuia să văd lucrurile așa cum sunt încă de la început. Dar nu îmi dau seama dacă mi-a plăcut prea mult povestea pe care ai țesut-o și ai realizat și tu, sau poate mintea mea e doar mult prea bolnavă… și tu nu ai mințit. Cu toate acestea cred că eu nu sunt nebună, și prin urmare rămai doar tu… sau poate că există și astfel de persone, a căror spuse doar sună a minciuni. Dar am ales să cred că dacă ceea ce spui sună a înveninări mincinoase, să le iau ca atare. Minți și nu cred că mai poți schimba ceva, ca eu să te cred din nou.

În toată perioada asta m-am simțit ca prinsă într-o buclă infinită în care orice lucru după ce l-am văzut, atins, își schimba forma, iar atunci când îl revădeam era schimbat, parcă totul se transforma și nimic din ce îmi aminteam nu mai era la fel. E un joc al naibi de greu… mai ales dacă îl numești și realitate. În care toți încearcă să te stăpungă și după să stea și să privească cum din corpul tău se scurge și ultima picatură de sânge.  Nu vreau să înțeleg acest joc bolnav, patologic al minciunii, dorința nestinsă de a fi mai diferit, mai cu moț. Oare nu pot fi lucrurile simple… și să spui verde în față Du-te Dracu, sau măcar să taci. Mai bine taci! Ferește-te din calea lor, a mincinoșilor și lasă-i să-i doboare timpul, să moară cât mai departe de tine, dar să nu îți mai învenineze sufletul.

Din cauza ta am ajuns să urăsc, deși nu sunt sută la sută sigură, că ceea ce simt este ură, poate e doar compătimire pentru sufletul tău bolnăvicios, dar totuși altfel nu cred că are cum să se numească ceea ce simt.

Nu știu dacă vei ajunge să citești aceste cuvinte, dar nu cred că îmi pasă, nu sunt eu responsabilă să te trag de mânecă și să îți spun că m-ai rănit. Vei simți cumva că ceva nu mai e la locului lui, poate eu, poate că vei fi chiar tu. Sper doar că vei observa că nu îmi place să fiu rănită, și că atunci ceva în mine clachează, și nu îmi mai pasă atunci dacă ajung să te rănesc și eu la rândul meu.

M-am săturat să fiu mințită!

Foto: OniricScarecrow

Întâmplare

Te-am intâlnit comentând de atâtea ori
şi inima îmi sălta la fiecare cuvânt ce îl lăsai,
la început nu înţelegeam de ce simţeam astfel,
erai întâi un nume, şi-a apoi cuvinte.

La început nu credeam că o să întâlnesc astfel iubirea,
comentand pe site-ul unei librări online,
dar totul e nebănuit în dragoste, şi moarte…
aşa că încet am încercat să aflu cine eşti. Continuă lectura