Doare ceva dar nu știu ce anume. Fiecare celulă din corp pare să aibă un receptor al durerii foarte bine dezvoltat. Cel mai tare doare sufletul singur, care s-a săturat să fie așa, care atâta timp a știut cum să facă, să treacă peste momentele triste. Acum, acum a uitat sau nu mai vrea.
A fost alături atâta timp pentru ceilalți și ei la fel. Dar mereu se întreba dacă s-ar opri să îi caute cât timp le-ar lua să îi simtă absența.
Continuă lectura
Am învățat de undeva de mult, ce înseamnă să fii un copil perfect, am crescut încercând să fiu un om perfect, un angajat perfect, o prietenă perfectă. Atât de perfect, că acest cuvânt și-a pierdut însemnătatea. M-am ghidat după un lucru care în perfecțiunea lui mi-a făcut mult rău, ajungând să fac rău și în jurul meu.
Cineva l-a un moment dat mi-a spus că TREBUIE să fiu PERFECTĂ, fără să îmi dea o definiție, fără să mă învețe cum ar fi trebuit să îndeplinesc acest rol. M-am trezit captivă, înconjurată de acest cuvânt, clădind pe el ziduri. Protejând în interior ceva ce credeam că trebuie protejat dar defapt a ajuns să fie rănit atât de tare între acele ziduri clădite cu alt scop. A rămas blocat, înecat în suferință, pentru că nu a avut unde să fugă.
Continuă lectura
Pierdut în gânduri violet. 